|
Credit foto: Google Street View |
Asociaţia Artifiscent Braşov, în parteneriat cu Opera Braşov, organizează cursuri de artă, care se vor desfăşura în perioada
Octombrie 2014 – Iunie 2015. Proiectul se adresează copiilor, tinerilor şi adulţilor cu vârste cuprinse între: 6 - 10 ani, 11 - 14 ani, 15 ani – adulţi şi vizează repunerea în prim-plan a meseriilor din culisele de spectacol, începând cu pregătirea intrării artiştilor pe scenă şi până la ultimele detalii ale spectacolului. Cele patru ateliere propuse sunt: atelierul de interpretare teatrală, sub îndrumarea solistei Operei Braşov, Valentina Mărgăraş, atelierul de decor şi recuzită în teatru, sub îndrumarea lui Răzvan Popescu – lector desen tehnic şi inginer în prelucrarea lemnului, atelierul de pictură şi butaforie scenică, sub îndrumarea lui Ioan Lodină – pictor decorator Opera Braşov şi atelierul de fascinaţie a costumului de scenă, sub îndrumarea scenografei Operei Braşov, Rodica Garştea.
În cadrul atelierelor, participanţii vor învăţa să realizeze costume, decoruri, butaforie şi mobilier, trecând prin istoria acestor meserii. Cursurile au scop educaţional şi practic, urmărind lărgirea spectrului opţiunilor profesionale şi, îndeseobi, a meseriilor din teatru, astăzi pe cale de dispariţie.
Cursurile reprezintă o noutate în materie, datorită specificului abordat, dar şi pentru faptul că acest gen de ateliere nu s-a mai desfăşurat la Braşov.
Cursurile se vor desfăşura în sălile şi atelierele Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51.
Înscrierile se vor face până la sfârşitul lunii octombrie 2014, la tel. 0729.485.815. Informaţii şi detalii suplimentare la tel. 0723.276.272.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu