Se face cautarea...
30 martie 2014
duminică, martie 30, 2014

Ora Pamantului la Brasov - 2014



Si brasovenii au aratat ca le pasa de soarta planetei si s-au alaturat celei mai mari manifestari ecologice mondiale din istorie - Ora Pamantului. Aseara, intre orele 20.30 si 21.30, o parte din centrul vechi al Brasovului a fost lasat pe intuneric. Primaria a stins luminile stradale pe următoarele străzi: Mureşenilor, Republicii, Michael Weiss, Postăvarului, Politehnicii, Sf. Ioan, Diaconu Coresi, Mihail Sadoveanu, Eroilor, N. Iorga. De asemenea, luminile au fost stinse în Piaţa Sfatului şi în Piaţa Enescu, în zona Rectorat, precum şi zona clădiri Primăriei Braşov, Prefecturii, a Poştei şi in Parcul Titulescu.

Sute de brasoveni s-au adunat in Piata Sfatului, unde au lansat lampioane si au aprins lumanari. Un grup de elevi a venit cu borcane decorate, luminate cu lumanari, pe care le-au asezat in jurul fantanii arteziene. Strazile, unde au fost stinse becurile stradale, au fost luminate doar de vitrinele magazinelor si localurilor, de reclame si de farurile masinilor. Ideea acestei manifestari este aceea de a raspândind un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor ei naturale. Cu totii trebuie sa luam atitudine, sa nu facem risipa de energie si, macar o ora pe an, in ultima zi a lunii martie, sa stingem becurile si alte aparate electrice din casa, din respect si grija pentru planeta pe care locuim.

In Romania, zeci de orase au participat ieri la manifestarea mondiala. Aproape 7.000 de oraşe din 150 de tari au desfasurat diferite evenimente legate de Earth Hour: spectacole de lumini ecologice, spectacole de muzica, expozitii, flashmob-uri, etc. Anul acesta, campania s-a bucurat de sprijinul supereroului SPIDERMAN, caruia i s-a acordat titlul de amabasador Earth Hour. La Singapore, protagonistii filmului Amazing Spider-Man 2, Andrew Garfield, Emma Stone si Jamie Foxx au participat la stingerea luminilor din celebra cladire Marina Bay skyline.

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Back to top!