Se face cautarea...
2 mai 2016
luni, mai 02, 2016

Calendarul evenimentelor Junilor brasoveni din Saptamina Luminata

Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi  îi invită pe brașoveni și pe turiștii aflați în oraș să participe la  sărbătorile tradiționale ale Junilor din perioada 2-8 Mai 2016. Sărbătorile și evenimentele  organizate de Uniunea Junilor în această perioadă sunt următoarele:
Mersul la stropit al Junilor Tineri (Luni, 2 Mai, orele 13.00 în Piața Unirii);
Inaugurarea sediului Uniunii Junilor din str. Prundului nr.1 (Marți, 3 Mai, orele 13.00). Accesul la eveniment se va face pe bază de invitație;
Marțea cu plăcinte (Marți, 3 Mai, orele 700, în Piața Unirii);
Aruncatu-n țol (Vineri, 6 Mai, orele 17.00 în Piața Unirii);
Ziua de călări –Coborârea Junilor în Cetate (Duminica Tomii, 8 Mai, plecarea din Piața Unirii la orele 11.00).

1. Mersul la  stropit al Junilor Tineri reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții ale șcheienilor, fiind atestat încă din anul 1741, când este amintit ca o tradiție veche a tinerilor din Șchei. Junii Tineri organizați în două cete, conduse de șerji, colindă cartierul și intră în casele unde au fost  invitați pentru a stropi fetele nemăritate cu parfum. Evenimentul  începe în piața Unirii unde în jurul orele 13.00  Junii Tineri cânta troparul Învierii la Crucea căpitanului Ilie Birt, apoi se prind în străvechea horă a junilor și îndeplinesc  ritualul aruncării buzduganului.

2. Marți, 3 Mai, orele 17.00 Uniunea Junilor  organizează în Piața Unirii  evenimentul intitulat  Marțea cu plăcinte, în cadrul căruia brașovenii și turiști îi pot admira pe Junii Tineri jucând hora și alte jocuri tradiționale și pot savura plăcintele pe care aceștia în mod tradițional le oferă participanților. 

3. Vineri, 6 mai, orele 17,   Junii Tineri organizează  în Piața Unirii, un eveniment tradițional spectaculos, Aruncatu-n țol, în cadrul căruia Junii tineri sunt aruncați spre cer cu ajutorul unui  țol (cergă). Ritualul aruncării tinerilor spre cer este o reminiscență a unor  vechi practici de confirmare a intrării în ceata de feciori.


4. Duminica Tomii, 8 mai, este binecunoscută ca fiind ziua în care are loc tradiționala  paradă călare a Junilor  din Șchei și Brașovechi. Aceasta sărbătoare constituie cel mai însemnat eveniment tradițional al comunității brașovene, unul dintre rarele momente când publicul are ocazia să vadă cetele Junilor,  cu cai frumos împodobiți cu șalanguri,  cu juni îmbrăcați în costumele tradiționale, considerate a fi  cel mai  bogat și frumos  port tradițional din România.

Sărbătoarea Junilor începe în jurul orelor 11.00 în Piața Unirii , când va avea loc plecarea Junilor spre Cetate. Junii vor urma traseul devenit tradițional în ultimul deceniu: str. Brâncoveanu - Barițiu -Piața Sfatului - Mureșenilor - bd. Eroilor - Republicii - Piața Sfatului - Apolonia Hirscher - str. Porții Șchei - Prundului - Piața Unirii - Pe Tocile - Podul Crețului - Pietrele lui Solomon. 



În jurul orelor 13.30 Junii ajung la Pietrele lui Solomon, descalecă, apoi cânta Troparul Invierii și joacă hora Junilor, îndeplinind astfel vechile ritualuri stabilite de tradiție. In acest an începând cu orele 14.00 va avea loc  un spectacol folcloric  pe o scenă amenajată în proximitatea platoului Societății  Junilor Roșiori. La intrarea spre Pietrele lui Solomon va fi organizată o mare petrecere câmpenească și vor fi amenajate corturi, dotate cu bănci și mese, pentru amatorii de tradiții și de bucate tradiționale. Evenimentul se va incheia la orele 18.00 cand Junii vor coborî de la Pietrele lui Solomon.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Back to top!