Turnul Alb devine centru de evenimente culturale
Turnul Alb prinde viata! O viata care impleteste istoria cu arta contemporana brasoveana. Consiliul Judetean Brasov si Consilprest au decis sa readuca Turnul Alb in atentia publicului brasovean si turistilor printr-un proiect care vizeaza organizarea de evenimente culturale diverse in incinta monumentului istoric de pe Dealul Romurilor. Scopul este acela de revitalizare culturala a orasului si, in acelasi timp, de sustinere a creatorilor din toate domeniile artistice. Spatiul este ofertant, turnul beneficiind de patru nivele, iar zona in care este pozitionata cladirea veche de cinci secole este deosebita.
Un prim eveniment cultural organizat aici este o expozitie colectiva de arta cu lucrari de pictura, grafica, sculptura, ceramica, metal, costum si fotografie, semnate de artistii brasoveni: Georgiana Gămălie, Anca Gîrneț, Gabriel Stan, Gabriela Levențu Naftanailă, Vladimir Ioan Țăroi, Aron Țăroi, Horia Petrașcu, Victoria Țăroi, Laura Claudia Zigman, Alice Zigman și Mihai Zigman. Vernisajul expozitiei a fost completat de recitalul formatiei "4Tune Quartet" care a interpretat creații aparținând lui J.S. Bach, G.F. Handel și altor compozitori din perioada barocă. Se doreste ca aceasta expozitie sa fie urmata de o serie de evenimente culturale, precum expozitii de arta contemporana, concerte, demonstratii ale mestesugurilor uitate, etc.
Toata aceasta activitate va fi coordonata de o asociatie culturala ale carei baze se pun in prezent. Initiatoarele acestui proiect sint Victoria Țăroi, artist vizual si restaurator, Anca Gîrneț, psihopedagog si muzeograf, si Georgiana Gămălie, conservator-restaurator. Turnul Alb poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Accesul catre el se face, la pas, de pe aleea Dupa Ziduri, pe scarile care urca de la Bastionul Graft, sau cu masina, pe Drumul Poienii. Exista o parcare linga turn.
Pentru a fi la curent cu programul manifestarilor organizate la Turnul Alb puteti consulta pagina: www.facebook.com/TurnulAlbBrasov
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu