Ceremonia de sarbatorire a Zilei Drapelului la Brasov
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. La Brasov, sarbatoarea nationala a fost marcata printr-o ceremonie militara organizata in Piata Tricolorului, la care au luat parte oficialitati locale si citeva zeci de cetateni.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat prezența celor trei culori în canafii și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: "Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)"
Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi Frăţie, acordându-i-se şi denumirea de "stindard al libertăţii".
Conform legii, drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile și în sediile autorităților și instituțiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituțiilor de învățământ și cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum și la aeroporturile cu trafic internațional. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel și alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Potrivit uzanțelor de protocol, drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum și la reședința șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. De asemenea, drapelul României se arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale șefilor de misiuni diplomatice și oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit acelorași uzanțe.
Drapelul României poate fi arborat, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reședința lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.
Sursa: ro.wikipedia.org
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu