
Primul proiect Roots Revival Romania a avut loc în 2013 și a reunit muzicieni din diferite țări, într-o tabără de creație din Maramureș. Timp de o săptămână, artiștii au creat spectacolul din temelii, prezentându-l apoi la Cimitirul Vesel de la Săpânța, dar și la Sala Radio din Capitală, cu un succes extraordinar.
În 2014, Roots Revival Romania capătă o nouă dimensiune, cea a unui turneu în patru orașe. Spontaneitatea și improvizația sunt cuvinte-cheie ale proiectului, muzicienii dorind să îmbine tradițiile și experiențele lor artistice personale cu muzicile românești de proveniență folclorică. "Frumusețea unui astfel de demers muzical constă în faptul că nu știi de la început către ce te îndrepți. Ai o bază sonoră de la care pornești, iar apoi fiecare aduce în proiect parte din sufletul său. Toți cei șapte muzicieni vor veni din diverse colțuri ale lumii la București, cu o săptămână înainte de începerea turneului și vor crea spectacolul de la zero." spune Mehdi Aminian, inițiatorul și coordonatorul proiectului.
Artiști pasionați în egală măsură de tradiție și inovație vor conduce publicul într-o călătorie jazzistică de excepție, către inima folclorului românesc: Mehdi Aminian din Iran (ney), Monica Mădaș din România (voce), Mehmet Polat din Turcia (oud), Emmanuel Hovhannisyan din Armenia (duduk), Meg Hamilton din Marea Britanie (vioară), Ruven Ruppik din Germania (percuţie) și Akash Bhatt din India (percuție).
Concertul de la Brasov va avea loc la Sala Patria, in data de 25 februarie, ora 19.00. Biletele costa 50 de lei (categoria I), 30 de lei (categoria a II-a) şi 20 de lei (categoria a III-a)si sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și magazinele Germanos.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Clic pe un emoticon sa-i vezi codul!
Pentru a introduce un emoticon, trebuie sa adaugi cel putin un spatiu inaintea codului emoticonului.