Intonarea imnului national, inainte de inceperea meciului |
Brasovenii au primit aseara gol chiar in primul minut de joc. A fost "cel mai rau lucru care se putea intimpla" pentru lupi, dupa cum spune Greg Lindqvist. Abia la 3-0 pentru Ferencvaros, brasovenii au inscris primul gol, prin Kevin Wehrs. Sperantele intr-o intoarcere de scor s-au naruit, dupa ce maghiarii au inscris alte trei goluri.
Spre finalul ultimei reprize, lupii au reusit si ei trei goluri, in cinci minute, prin Pysarenko, Bonar si Saluga. Suporterii au simtit ca e posibila o egalare miraculoasa si au incurajat frenetic echipa Coronei. Antrenorul brasovenilor a riscat totul si a retras portarul de pe gheata. Au fost citeva ocazii care puteau sa reduca macar diferenta de scor, insa maghiarii au interceptat pucul si l-au trimis, de la distanta, in poarta goala a Coronei.
Greg Lindqvist considera, totusi, un dezastru felul in care joaca elevii sai si spune ca, dupa meciul din seara aceasta, cu Dab Docler, se vor lua masuri ferme care sa redreseze echipa. Suedezul isi cere scuze suporterilor pentru rezultatul de aseara, pe care ii lauda pentru ca au sprijinit echipa pina in ultimul minut de joc, chiar si atunci cind aceasta era condusa cu 6-1.
Corona Wolves a coborit pe locul cinci in clasamentul ligii. Situatia punctajelor o puteti verifica pe pagina: http://www.wolves.ro/liga-mol-2013-2014/
Pe de alta parte, aceasta seara va fi iar una speciala, pentru ca va fi dedicata momentului caritabil denumit "De sarbatori, daruieste un zambet", o actiune similara cu obiceiul "Teddy bear toss", care e foarte popular in Canada. Spectatorii sint invitati sa vina la meci cu jucarii de plus pe care sa le arunce pe gheata la primul gol al echipei Corona Wolves. Jucariile colectate vor fi donate caselor de copii din municipiul Brasov si imprejurimi, in preajma zilelor de Craciun.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu