Se face cautarea...
6 iunie 2016
luni, iunie 06, 2016

Hocheistii de la Corona Wolves Brasov au inceput antrenamentele

Foto: Corona Wolves Brasov
Lupii de la Corona Braşov au intrat, de azi, în cea mai grea perioadă din viata unui sportiv şi anume aceea de pregătire fizică. Sub îndrumarea antrenorului cu pregatirea fizica Adrian Mărtinaş, hocheiştii se antrenează în aceste zile pe Stadionul Centrului Naţional Olimpic din Poiana Braşov. "Aşa cum am spus încă de la reunirea echipei, în planul nostru intra şi un antrenor care să se ocupe doar de pregătirea fizică. Avem un antrenor care, chiar dacă nu va fi iubit de jucători, pentru că va scoate „untul” din ei în antrenamente, ne va fi extrem de util pe tot parcursul sezonului. Se ştie că hocheiul este un sport extrem de solicitant şi că ai nevoie de o pregătire fizică foarte bună. Am încredere că, sub comanda lui Adrian Mărtinaş, care are o experienţă foarte mare în domeniu, lucrurile vor sta bine pentru noi.
Emilian Cernica
După nişte teste fizice pe care acesta le va da jucătoriilor, pentru a vedea la ce nivel sunt în acest moment, el va face un plan de antrenamente adecvat acestei perioade. De asemenea, în perioada următoare, echipa de hochei va avea şi un cantonament în care se va pune accentul pe antrenamentele fizice. Stim că este o perioadă grea pentru un sportiv, dar este necesară şi, fără doar şi poate, nu poate fi ocolită dacă îţi doreşti să faci performanţă în sport"
, a spus Emilian Cernica, preşedintele clubului Corona Braşov şi al secţiei de hochei.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Back to top!