Se face cautarea...
28 mai 2014
miercuri, mai 28, 2014

Alearga pentru tine, alearga pentru ei!

HOSPICE Casa Speranței dă startul înscrierilor la cea de-a șasea ediție a Crosului „Aleargă TU pentru EI!“, care va avea loc sâmbătă, 14 iunie 2014, pe aleea de sub Tâmpa. Competiția este de tradiție în Brașov și adună de fiecare dată sute de participanți din întreaga țară. Crosul „Aleargă TU pentru EI!“ reprezintă o modalitate de susținere pentru cei angajați într-o cursă mult mai dificilă și, de multe ori, nedreptă. Participanții la cros sunt încurajați să aducă sau să creeze ad-hoc mesaje de susținere pentru copiii și adulții cu boli incurabile.

Companiile au posibilitatea de a înscrie echipe în competiție, iar membrii acestora pot purta echipament reprezentativ pentru firma care face înscrierea. Familiile (minim 2 adulți) care iau parte la cros beneficiază de gratuitate pentru unul dintre copii.

Crosul se desfășoară pe patru lungimi de traseu:

Denumirea cursei Distanța Vârstă participanți Taxă de înscriere
Cursa copiilor 600 m până la 7 ani 15 lei
Cursa juniorilor 2 km 7 ani – 15 ani 15 lei
Cursa populară 4 km peste 15 ani 35 lei
Cursa Miele 10 km peste 18 ani 45 lei

Cei care doresc să participe la Crosul „Aleargă TU pentru EI!“, se pot înscrie online pe www.hospice.ro/cros-2014-brasov până joi, 12 iunie 2014, ora 23.00, sau în ziua concursului, între orele 8.00-8.45, la locul de desfășurare a competiției. Alergătorii, care se înscriu online, pot opta pentru a deveni și fundraiseri pentru HOSPICE, demarând acțiuni de strângere de fonduri în rândul cunoscuților, prietenilor și rudelor. Cei care doresc să îi susțină pe alergătorii-fundraiseri o pot face prin donații pe platforma www.galantom.ro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Back to top!