Se face cautarea...
6 aprilie 2014
duminică, aprilie 06, 2014

La Muzeul Civilizatiei Urbane, puteti vedea acum cu ce aparat se fotografiau strabunicii nostri!



Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului a primit ca donatie un aparat de fotografiat clasic, cu expunere pe clisee de sticla, care face mai atractiva expozitia permanenta din salonul dedicat artei fotografice brasovene. Donatorul aparatului este Gheorghe Corcodel, un fost fotograf de la Muzeul Judeţean Braşov din anii '70, emigrat în anii '80 în Germania. Octogenarul este un mare colecţionar de aparatură şi tehnică fotografică, de clişee pe sticlă şi fotografii vechi, dar şi de documente şi informaţii referitoare la fotografii care au activat la Braşov. El detine peste 320 de aparate din perioada de inceput a fotografiei si circa 6000 de poze din Transilvania de altadata.

Vizitând salonul fotografic din Muzeul Civilizaţiai Urbane a Braşovului, unde sint expuse multe fotografii de Carl Muschalek, Gheorghe Corcodel a făcut un gest de mare nobleţe şi generozitate, donând muzeului un aparat fotografic provenit de la familia Muschalek, unul din cele mai performante aparate profesionale din lume în acea epocă precum şi documente, înscrisuri şi fotografii legate de activitatea fotografilor braşoveni Carl Muschalek, Leopold Adler, Josef Schuller, Samuel Herter.

Trebuie precizat ca brasovenii si-au insusit arta fotografica la doar trei ani dupa ce in 1839 a fost inventata prima forma de imortalizare a imaginii, si anume, dagherotipia! In Brasov s-au infiintat mai multe ateliere in care si-au desfasurat activitatea familii de fotografi, care si-au transmis aceasta arta de-a lungul si a citor trei generatii.

În acest an comemorăm 110 ani de la dispariţia lui Carl Muschalek, unul din cei mai importanţi fotografi braşoveni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Muschalek a fost un maestru în arta portretisticii, imortalizând personaje de toate vârstele şi categoriile sociale din Braşov şi localităţile din jur, miile de fotografii realizate în atelierul său fiind o valoroasă sursă documentară pentru cunoaşterea ţinutei vestimentare, a modei şi nu în ultimul rând a „look-ului" femeilor, bărbaţilor şi chiar a copiilor din acea vreme.

Muschalek face parte totodată din galeria marilor fotografi documentarişti din Braşov şi sud-estul Transilvaniei, clişeele sale pe sticlă constituind mărturii ale unor aspecte urbanistice, arhitecturale şi ale peisajului cultural al oraşului care între timp au dispărut ori s-au schimbat radical.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Back to top!