Se face cautarea...
31 octombrie 2013
joi, octombrie 31, 2013

Suedezul Greg Lindqvist, antrenor interimar la nationala de hochei a Romaniei



Federatia Romana de Hochei i-a incredintat functia de selectioner al nationalei de seniori antrenorului Coronei Wolves Brasov, Greg Lindqvist. Suedezul il inlocuieste astfel pe canadianul Tom Skinner, care a condus nationala din decembrie 2008 si pina acum.

Greg Lindqvist spune ca e o onoare pentru el aceasta functie. Primul sau gind este sa intinereasca nationala, si chiar la primele sale meciuri in calitate de antrenor principal al Romaniei va intocmi o echipa cu jucatori foarte tineri, selectionati din echipele romanesti dar si din rindul jucatorilor care joaca afara, in Ungaria sau Slovacia.

In perioada 8-10 noiembrie, nationala de hochei a Romaniei a fost invitata in Ungaria sa participe la un turneu alaturi de tara gazda, Polonia si Ucraina. Suedezul vrea ca in doua zile sa incheie lista cu jucatorii convocati, pe care ii va chema apoi la Brasov sa-i pregateasca pe Patinoarul Olimpic, inainte de deplasarea la Budapesta.

Functia lui Lindqvist este temporara, deoarece Federeatia de Hochei a Romaniei are ea insasi o conducere interimara pina la organizarea noilor alegeri care vor avea loc, se pare, pe 16 noiembrie. Este foarte posibil ca noua conducere sa-i acorde incredere pe mai departe suedezului, care ar putea deveni antrenor principal cu contract.

Greg Lindqvist, ca si conducerea Coronei Wolves, isi doreste sa ramina antrenor si la Brasov, in paralel cu functia de antrenor principal al nationalei Romaniei.

In videoclip, prima declaratie oficiala a lui Greg Lindqvist, dupa numirea sa la cirma nationalei de hochei, facuta in conferinta de presa a clubului Corona Brasov.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Back to top!