Tehnologii moderne prezentate la Noaptea Cercetatorilor - Brasov 2013
Am putea spune ca Noaptea Cercetatorilor este o manifestare similara cu Noaptea Muzeelor. Aceasta vizeaza publicul larg si urmareste sa faciliteze interactiunea cu stiintele si tehnologiile, intr-un mod amuzant.
Manifestarea este o initiativa a UE lansata in 2006 si se bucura de la an la an de un succes tot mai mare. In acest an, se estimeaza ca evenimentul s-a organizat in circa 300 de orase din 35 de tari europene. In Brasov a fost organizata prima editie in 2007 iar a doua fiind cea din acest an.
In spatiul Aulei Universitatii Transilvania au fost amenajate mai multe standuri unde profesori, studenti si cercetatori au universitatii au prezentat diferite tehnologii si date noi stiintifice.
O atractie au constituit-o robotii macheta prezentati de Facultatea de Inginerie Tehnologica si Management Industrial. Tot in acest stand au fost prezentate scanerele si imprimantele 3D care pot realiza replici ale unor obiecte reale, din diferite materiale, sau pot produce un obiect proiectat pe calculator si care nu poate fi prelucrat prin masini de prelucrare.
Facultatea de Constructii a prezentat un sistem de construire a unor structuri elastice care prezinta avantajul de a fi mai ieftine decit cele clasice, mai usoare si chiar pliabile. Structurile de tip Tensegrity pot fi folosite pentru construirea unor acoperisuri peste cladiri foarte mari, cum ar fi stadioanele. Totodata, acest tip de structuri sint folosite chiar de NASA, pentru construirea de diferite panouri care sint desfasurate in spatiul cosmic.
Facultatea de Psihologie a testat copiii daca au aptitudini de cercetator in domeniu si le-a prezentat atractiile practicarii unei astfel de profesii.
La manifestare au fost invitati si politistii brasoveni, care si-au prezentat o parte din tehnologiile moderne cu care ei lucreaza. Serviciul Actiuni Speciale din cadrul IPJ Brasov a expus costumul de protectie si robotul telecomandat folosite in misiunile pirotehnice.
Serviciul Criminalistic si-a prezentat trusa pentru culegerea urmelor din cimpurile infractionale dar si scanerul digital cu care se ampreteaza si se verifica in bazele de date computerizate identitatea persoanelor. Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii a organizat jocuri si concursuri pe teme de prevenire a criminalitatii.
In zona de Sci Fun, copiii s-au jucat cun un scrabble urias si cu un "cub al stiintei" si au participat la diferite concursuri cu premii.
Noaptea Cercetatorilor se organizeaza in fiecare an in data de 27 septembrie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu