Muzeul Casa Mureşenilor Braşov derulează, în perioada mai-septembrie 2014, proiectul 3A - Ateliere de Artă Alternativă, proiect finanţat de către Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Cultural Reduta şi derulat cu sprijinul Depoului de Artă Urbană. Proiectul îşi propune diversificarea ofertei cultural-turistice la Braşov prin realizarea unor lucrări de artă contemporană în cinci spaţii puse la dispoziţie de instituţiile partenere în proiect: sălile de expoziţii temporare ale Muzeului Casa Mureşenilor Braşov, sala de muzică a Centrului Cultural Reduta,Turnul Artelor, foaierul sălii Patria şi piaţeta din faţa acestei săli.
Instalatie artistica postata ca exemplu pe ro.wikipedia.org |
"3A -- Ateliere de Artă Alternativă" este un proiect care îşi propune şi crearea premiselor necesare pentru organizarea, anul viitor, a unui eveniment major de artă contemporană, care să aşeze, în cele din urmă, Braşovul pe harta marilor bienale de artă contemporană, alături de Bucureşti şi Arad.
Artiştii invitaţi în cadrul acestui proiect sunt: Magali Marc (Franţa, http://vimeo.com/magalimarc) care va realiza lucrarea de la Muzeul Casa Mureşenilor, Elsa Martini Hafner (Austria, http://www.elsamartini.com) care va realiza lucrarea de la Centrul Cultural Reduta, Daniel Roşca (http://www.blogger.com/profile/15736021224372038795) va realiza lucrarea de la TurnulArtelor, Emanuela Ascari (Italia) care va realiza lucrarea din foaierul Sălii Patria şi Silvestru Munteanu,care va realiza lucrarea din piaţeta din faţa Sălii Patria.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu